Mitropolitul Andrei a fost prezent la Bistrița, la o consfătuire a profesorilor de religie. Întâlnirea a avut loc la Centrul Sfântul Stelian din Bistrița, unitate de învățământ construită din donații …
Read More »Din Bistrita
Primăria Bistrița: Aproape 480 de persoane s-au înscris în Programul Rabla Local
Administrația Fondului pentru Mediu a transmis către primării listele cu persoanele fizice înscrise în Programul privind casarea autovehiculelor uzate – Rabla Local, la nivelul municipiului Bistrița existând un număr de …
Read More »A început a IV-a ediție a concursului școlar ”Reciclezi pentru viitorul tău”
Concursul ”Reciclezi pentru viitorul tău”, organizat de ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud și operatorul de salubritate Supercom SA, continuă și în anul școlar 2023 – 2024, cu cea de-a IV-a ediție, au …
Read More »Aproape 60 de șoferi care au parcat neregulamentar în Bistrița, sancționați săptămâna aceasta
Pe parcursul acestei săptămâni, polițiștii locali din Bistrița au continuat să facă verificări cu privire la opririle sau staționările neregulamentare în municipiu, aproape 60 de șoferi care au parcat necorespunzător …
Read More »Primarul Ioan Turc: Așa arată noua infrastructură rutieră a municipiului!
Lucrările pe strada Gheorghe Șincai din municipiul Bistrița se apropie de final. Pe această arteră de circulație a fost turnat ultimul strat de asfalt și a fost deja aplicat marcajul …
Read More »Festival de film la Bistrița, între 12 și 15 octombrie. Programul evenimentului
În perioada 12 – 15 octombrie, în municipiul Bistrița se va desfășura ”For You International Film Festival”, un festival de film aflat la prima ediție și organizat de Primăria Bistriţa …
Read More »Poliția Locală Bistrița: Toți agenții economici cu activitate în fosta fabrică de Filatură de pe Drumul Cetății funcționează ilegal
Toți agenții economici care își desfășoară activitatea în fosta fabrică de Filatură de pe strada Drumul Cetății nr. 65 – 71 funcționează ilegal, spun reprezentanții Poliției Locale Bistrița. Într-o postare …
Read More »Aproape 100 de cuplurile longevive din Bistrița, premiate de municipalitate
Primăria Bistrița a continuat tradiția premierii celor mai longevive cupluri din municipiu. Joi, la Palatul Culturii, au fost felicitate aproximativ 100 de cupluri care au aniversat cel puțin 50 de …
Read More »Ioan Turc: Am solicitat un ritm mai susținut al intervențiilor pe Linia Verde
Primarul Bistriței, Ioan Turc, a solicitat companiei care execută lucrări în cadrul proiectului Linia Verde ”un ritm mai susținut al intervențiilor”. Edilul Bistriței a efectuat joi o vizită în teren …
Read More »Poliția Locală Bistrița i-a dat unui șofer o amendă de 950 de lei. Care este motivul
Un șofer care a pătruns cu autovehiculului pe pietonalul Liviu Rebreanu din municipiul Bistrița s-a ales cu o amendă de 950 lei, potrivit unui comunicat de presă al Poliției Locale. …
Read More »Comercianți de legume și fructe din Bistrița, amendați
Mai mulți comercianți de legume și fructe din municipiul Bistrița au fost amendați, miercuri, de Poliția Locală Bistrița. Într-o postare pe o rețea de socializare, Poliția Locală explică de ce …
Read More »Proiect de 6 milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii turistice a zonei Rodna – Valea Vinului
Primăria Rodna a pregătit un proiect de 6 milioane de euro pentru dezvoltarea infrastructurii turistice a zonei Rodna – Valea Vinului, administrația locală urmând să solicite finanțare europeană pentru această …
Read More »Expoziția ”Jandarmeria Română 1850 – 2020”, la Muzeul din Bistrița
Complexul Muzeal Bistrița-Năsăud, în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României, Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu și Inspectoratul General al Jandarmeriei Române, anunță deschiderea expoziției itinerante “Jandarmeria Română …
Read More »Strada Gheorghe Șincai, închisă total timp de două zile. Se toarnă ultimul strat de asfalt
Pe strada Gheorghe Șincai se va turna ultimul strat de asfalt, motiv pentru care circulația autovehiculelor în această zonă va fi interzisă total timp de două zile. Poliția Locală Bistrița …
Read More »Joi, 5 octombrie, zi liberă pentru elevi și profesori. Se sărbătorește Ziua Educației
Profesorii și elevii din toată țara vor avea liber joi, 5 octombrie, de Ziua Mondială a Educației. Ordinul ministrului Educației prin care a fost aprobată structura anului școlar 2023-2024 prevede, …
Read More »Vești bune pentru angajații din Educație și pentru beneficiarii programului Sprijin pentru România
Luna octombrie vine cu vești bune pentru angajații din Educație și pentru beneficiarii programului Sprijin pentru România, anunță ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu. Astfel, în luna octombrie, peste …
Read More »Poliția Locală continuă campania de combatere a cerșetoriei în Bistrița. Femeie de 25 de ani, prinsă la cerșit cu trei copii după ea
Poliția Locală Bistrița continuă campania de combatere a cerșetoriei în municipiu. Weekend-ul trecut, într-un interval de doar 12 ore, polițiștii locali au aplicat amenzi de peste 3.600 de lei. ”Chiar …
Read More »Miercuri se colectează sacul albastru în municipiul Bistrița și în localitățile componente
Miercuri, 4 octombrie, în municipiul Bistrița și în localitățile componente se colectează sacul albastru pentru deșeurile reciclabile din hârtie/carton. ”Având în vedere prima săptămână întreagă din luna octombrie, programul de …
Read More »Expoziția ”Din lumea lui Aladin”, la Arhivele Naționale Bistrița-Năsăud
O expoziție de documente și obiecte ale culturii arabe va fi deshisă marți, 10 octombrie, la Serviciul Județean Bistrița-Năsăud al Arhivelor Naționale. ”Contribuția știintei arabe la dezvoltarea științei în general …
Read More »Numeroși participanți la prima ediție a Maratonului Rombat
Alergători de toate vârstele participă, sâmbătă, la prima ediție a Maratonului Rombat, eveniment care se desfășoară la Bistrița. Patricipanții la eveniment au putut alege una din cele patru probe disponibile …
Read More »FOTO/VIDEO: A început ”Toamna Bistriţeană”!
Producători de legume şi fructe din mai multe zone ale judeţului Bistrița-Năsăud participă, în zilele de sâmbătă și duminică, la Festivalul ”Toamna Bistrițeană“, eveniment care are loc în Complexul Heidenfeld …
Read More »Sâmbătă, restricții de circulație pe mai multe străzi din Bistrița
În data de 30 septembrie, în intervalul orar 07.00 – 20.00, se va desfășura Maratonul Rombat, cu punct de plecare și sosire în Parcul Municipal Regele Mihai I al României, …
Read More »La Bistrița a început Noaptea Cercetătorilor Europeni
Bistrița a devenit, pentru a treia oară, parte a celei mai renumite inițiative de popularizare a științei la nivel european, în municipiu fiind în plină desfășurare Noaptea Cercetătorilor Europeni, eveniment …
Read More »Comercianții de pe Dealul Târgului, în vizorul Poliției Locale. O terasă funcționa fără autorizație
Poliția Locală Bistrița a derulat o acțiune de control în zona Dealul Târgului, ocazie cu care polițiștii au descoperit că o societate comercială desfășura activități de alimentație publică în zonă …
Read More »Dr. Anca Andrițoiu: În ultima vreme a crescut numărul cazurilor noi de COVID-19 înregistrate în județ
Numărul cazurilor noi de COVID-19 este în creștere la nivelul județului Bistrița-Năsăud, potrivit datelor prezentate vineri, în ședința din luna septembrie a Colegiului Prefectural, de directorul Direcției de Sănătate Publică, …
Read More »Restaurant chinezesc din Bistrița, închis temporar de Protecția Consumatorilor. S-a dat și o amendă de 50.000 de lei
Un restaurant chinezesc din Bistrița a fost închis temporar de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bistrița-Năsăud, după ce, în urma unui control, au fost constatate mai multe nereguli. ”În data de 27.09.2023, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Bistrita-Năsăud a …
Read More »Din 2 octombrie, strada Subcetate intră în reabilitare
Începând cu data de 2 octombrie, pe strada Subcetate din Bistrița, pe segmentul cuprins între străzile Ioan Slavici și Drumul Cetății, se vor face lucrări de reabilitare a suprafeței carosabile, …
Read More »Avansează lucrările de reabilitare a grădiniței și creșei de pe Aleea Plăieșului
Primăria municipiului Bistrița are în derulare un obiectiv de investiții cu finanțare europeană pentru reabilitarea și modernizarea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 3 și a Creșei nr. 3 de pe …
Read More »Minori din Livezile și Șanț, accidentați de mașini
Doi minori au fost implicați în accidente rutiere produse miercuri în județul Bistrița-Năsăud, ambii fiind răniți și transportați la spital. Primul accident în care a fost rănit un minor s-a …
Read More »Acțiune a Poliției Locale în mijloacele de transport în comun. Călătorii fără bilete sau abonamente s-au ales cu sancțiuni
Poliția Locală Bistrița a desfășurat o acțiune de verificare în mijloacele de transport în comun care circulă prin municipiu și localitățile aparținătoare, călătorii depistați fără bilete sau abonamente alegându-se cu …
Read More »Protecția Consumatorilor a constatat mai multe nereguli la un restaurant din Bistrița
Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bistrița-Năsăud a constatat mai multe nereguli la un restaurant din Bistrița care livrează mâncare la mai multe clase de elevi din municipiu, fiind dispuse …
Read More »Din 30 septembrie, Livada TeTa își deschide porțile pentru amatorii de mere
Livada Teta din localitatea Pinticu organizează și în această toamnă evenimentul ”Porți deschise la mere”, astfel că amatorii acestor fructe vor avea ocazia să mănânce pe săturate, dar și să …
Read More »Atenție, șoferi! Autovehiculele parcate pe pistele de biciclete sau pe trotuare vă aduc sancțiuni
Șoferi, atenție unde vă parcați autovehiculele! Poliția Locală Bistrița a început o acțiune de monitorizare și verificare a opririlor și staționărilor neregulamentare. Proprietarii autovehiculelor parcate necorespunzător se pot alege cu …
Read More »Prima ediție a Maratonului Rombat are loc pe 30 septembrie în Bistrița
Sâmbătă, 30 septembrie 2023, alergătorii de anduranță din toată țara sunt invitați să ia parte la prima ediție a Maratonului Rombat. Cu starturi programate din Parcul “Regele Mihai I al …
Read More »Bărbat din Beclean, bănuit că ar fi furat o borsetă în care se aflau bani și un telefon mobil
Un bărbat de 29 de ani din Beclean este cercetat de polițiștii Compartimentului de Investigaţii Criminale pentru infracțiunea de furt calificat. ”Din investigațiile efectuate de polițiști a reieșit că, în …
Read More »Au fost finalizate intervențiile de refacere a carosabilului de pe strada Intrarea Pârcălabului
Intervențiile de refacere a carosabilului de pe strada Intrarea Pârcălabului din Bistrița au fost finalizate, anunță municipalitatea. Lucrările au fost executate de Direcția de Infrastructură și Servicii din cadrul Primăriei …
Read More »O nouă ediție a manifestării ”Toamna Bistrițeană”, în weekend la Viișoara
La sfârșitul acestei săptămâni, în Complexul de agrement ”Heidenfeld” din Viişoara va avea loc cea de-a XIX-a ediție a manifestării Toamna Bistrițeană, anunță Primăria Bistrița. În cele trei zile ale …
Read More »Ce lucrări se efectuează în această săptămână în Bistrița
Direcția de Infrastructură şi Servicii din cadrul Primăriei municipiului Bistrița a publicat lista privind intervențiile programate a fi efectuate în oraș în această săptămână (25 – 29 septembrie). Întreținere străzi …
Read More »Șofer care a parcat pe trotuar, sancționat de Poliția Locală Bistrița
Șoferi, atenție unde vă parcați autovehiculele! Poliția Locală Bistrița aplică în continuare sancțiuni conducătorilor auto care opresc sau staționează pe trotuarele pe care a fost montat pavaj nou sau pe …
Read More »Bărbat decedat într-un accident de motocicletă produs în Bistrița
Un bărbat de 37 de ani din Bistrița și-a pierdut viața în urma unui accident de motocicletă care a avut loc duminică seara, în jurul orei 23:30, în municipiu. Accidentul …
Read More »Ioan Turc: Prima ediție a Festivalului „Legendele Cetății”, un succes!
Prima ediție a Festivalului „Legendele Cetății” s-a dovedit a fi un succes, este de părere primarul municipiului Bistrița, Ioan Turc. ”În organizarea Primăriei municipiului, un concept inovativ de evenimente pentru …
Read More »Primarul Ioan Turc: Bistrița are ce oferi. Ne dorim să punem în valoare zona veche a orașului
În acest final de săptămână, la Bistrița se desfășoară prima ediție a Festivalului ”Legendele Cetății”, un eveniment organizat de Primăria Bistrița și Palatul Culturii. Potrivit primarului Ioan Turc, scopul principal …
Read More »Incendiu la un adăpost de animale din Tureac, stins de pompieri înainte de a se extinde la o casă și la un atelier de tâmplărie
Un puternic incendiu a izbucnit sâmbătă la un adăpost de animale din localitatea Tureac, pe Valea Tureacului, existând riscul ca focul să se extindă la o casă și la un …
Read More »Poliția Locală verifică nivelul de zgomot din cluburile de noapte și barurile din Bistrița
Poliția Locală Bistrița derulează acțiuni de verificare a nivelului de zgomot din cluburile de noapte și barurile din municipiu, în timpul controalelor fiind utilizat sonometrul din dotarea instituției. ”Vara s-a …
Read More »Începe Festivalul ”Legendele Cetății”. Programul complet
În perioada 22 – 24 septembrie, la Bistrița se desfășoară Festivalul ”Legendele Cetății”, un festival de muzică și meșteșuguri locale. În cele trei zile ale festivalului vor avea loc concerte, …
Read More »Fast-food din Bistrița, amendat și închis temporar de Protecția Consumatorilor
Un fast-food din municipiul Bistrița a fost amendat și închis temporar de Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Bistrița-Năsăud, ca urmare a constatării unor deficiențe. Potrivit unui comunicat de presă …
Read More »Bărbat cu dizabilități psihice, care cerșea în Bistrița și era violent, internat la spitalul de pe Someșului
Un bărbat cu dizabilități psihice, care cerșea, consuma băuturi alcoolice și era violent, a fost dus de polițiștii locali la Secția de Psihiatrie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița, …
Read More »Bistrița a făcut primii pași în vederea înfrățirii cu orașul Kisvárda din Ungaria
Săptămâna aceasta, o delegație din Bistrița a participat la o serie de întâlniri cu administrația locală din orașul Kisvárda (Ungaria), în vederea stabilirii unui parteneriat care ar putea duce la …
Read More »23 – 30 septembrie – Săptămâna Europeană a Sportului
Primăria municipiului Bistriţa va marca, în perioada 23 – 30 septembrie, alături de Direcţia Judeţeană pentru Sport, ”Săptămâna Europeană a Sportului”, prilej cu care vor fi organizate o serie de …
Read More »Aproape 100 de tineri studiază la extensia din Bistrița a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie George Emil Palade Târgu Mureș
La extensia din Bistrița a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie George Emil Palade Târgu Mureș a fost deschis noul an universitar, aproape 100 de tineri alegând să urmeze …
Read More »Municipalitatea vrea să transforme radical spațiile publice din zonele Andrei Mureșanu și Independenței Nord
Agenția pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud a emis acordul de mediu pentru două proiecte ale Primăriei Bistrița care vizează regenerarea urbană a spațiilor publice degradate din două zone din municipiu – …
Read More »Avansează lucrările la noul pavilion al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bistrița
Lucrările la noul pavilion al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Bistriţa avansează, clădirea urmând să fie ridicată până la finalul acestui an. Conducerea unității medicale a postat recent imagini …
Read More »Două parcări noi în Bistrița, pe străzile Sucevei și Dumbravei
Primăria Bistrița a solicitat Agenției pentru Protecția Mediului Bistrița-Năsăud emiterea acordului de mediu pentru două proiecte care vizează amenajarea unor parcări la sol în două zone din municipiu – strada …
Read More »Bărbat rănit după ce a căzut de la înălțime, la Breaza
Un bărbat a fost rănit după ce a căzut de la înălțime, incidentul având loc marți în satul Breaza, comuna Negrilești. Bărbatul a fost transportat la spital. ”Astăzi, 19 septembrie, …
Read More »Traficul în sensul giratoriu de la intersecția General Grigore Bălan – Avram Iancu va fi monitorizat video
Traficul în sensul giratoriu de la intersecția străzilor General Grigore Bălan și Avram Iancu din municipiul Bistrița va fi monitorizat video, anunță Poliția Locală. ”În atenția tuturor participanților la trafic! …
Read More »Miercuri, între orele 09:00 – 11:00, se închide circulația pe strada Zefirului din Bistrița
Miercuri, 20 septembrie, în intervalul orar 09:00 – 11:00, circulația rutieră va fi închisă pe strada Zefirului din municipiul Bistrița. Potrivit Primăriei Bistrița, în zonă se vor efectua lucrări de …
Read More »Miercuri, în Bistrița și localitățile componente se ridică pubela galbenă
ADI Deșeuri Bistrița-Năsăud anunță că miercuri, 20 septembrie, în municipiul Bistrița și în localitățile componente se colectează pubela galbenă pentru deșeurile reciclabile din plastic/metal. “Conform programului de colectare a deșeurilor …
Read More »Primarul Ioan Turc: Lucrările la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” sunt realizate în proporție de aproximativ 90%
Lucrările de reabilitare a clădirii principale de la Colegiul Național ”Liviu Rebreanu” din Bistrița sunt realizate în proporție de aproximativ 90%, acestea urmând să fie finalizate până în primăvara anului …
Read More »Ministrul Dezvoltării , vizită de lucru în municipiul Bistrița. ”Finanțăm construirea, reabilitarea și modernizarea infrastructurii sociale, educaționale și de transport”
Ministrul Adrian-Ioan Veștea a efectuat luni o vizită de lucru în municipiul Bistrița, unde a verificat stadiul lucrărilor la obiective de investiții finanțate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației. …
Read More »Elevii claselor 0 – VIII din Bistrița ar putea beneficia de 10 intrări gratuite la patinoarul sintetic
Elevii din ciclul primar și gimnazial din Bistrița ar putea beneficia de 10 intrări gratuite la patinoarul sintetic din municipiu, potrivit unui proiect de hotărâre pregătit de Primăria Bistrița. Proiectul …
Read More »Ce lucrări se efectuează în această săptămână în Bistrița
Direcția de Infrastructură şi Servicii din cadrul Primăriei municipiului Bistrița a publicat lista privind intervențiile programate a fi efectuate în oraș în această săptămână (18 – 22 septembrie). Întreținere străzi …
Read More »Amendă de 1.500 lei pentru spargerea unui drum județean fără a respecta condițiile din autorizația emisă de Primăria Bistrița
Poliția Locală Bistrița a aplicat o amendă de 1.500 de lei pentru spargerea unui drum județean fără a respecta condițiile din autorizația emisă de administrația locală. ”Spargerea unui drum județean, …
Read More »Trei blocuri din Bistrița, reabilitate până la sfârșitul anului
Trei blocuri din Bistrița vor primi o nouă înfățișare până la sfârșitul acestui an, lucrările de reabilitare termică fiind în plină desfășurate, potrivit primarului Ioan Turc. ”Sunt în desfășurare lucrările …
Read More »Activități la Bistrița pentru a marca ”Săptămâna europeană a mobilității”
Municipiul Bistrița se alătură și în acest an comunității internaționale (2.559 orașe din 41 țări) care marchează, în perioada 16-22 septembrie, ”Săptămâna europeană a mobilității”. Ediția 2023 are ca temă …
Read More »